Workshop-ul demonstrativ ACTitudine! Cum a fost, culise, reacții…

IMG_0233

Mai erau cincizeci de minute până să intru pe scenă și nu știam ce să fac…

Așa începe una din poveștile create de participanții la workshop-ul demonstrativ pentru Școala de Improvizație ACTitudine. Povestea este realizată spontan, pe scena decernării Oscarurilor, iar personajul secundar este o găină, care…a devenit, în cele din urmă…personaj principal.

Workshop-ul a avut ca scop prezentarea unei mici părți din ceea ce va fi programul Școala de Improvizație ACTitudine, începând cu februarie 2014. Acesta avut  loc în ziua de luni, 4 noiembrie la Casa de Cultură a Studenților. Surprinși de numărul mare de înscriși, l-am reeditat a doua zi, cu aceeași bucurie.

Luni, i-am avut alături de noi pe Mihai și Lulu, doi actori ai companiei de teatru independent Create.Act.Enjoy. Ei ne-au determinat, prin activitățile propuse, să ne simțim confortabil cu noi înșine și cu ceilalți. Am făcut exerciții de mișcare, am râs, am fost păpușarii și păpușile în povestea propriului nostru corp.

IMG_0040

Marți ne-am adunat din nou! Ne-am cunoscut, ne-am provocat, am fost pe scenă! Am văzut că părerea noastră despre cât de ne-spontani suntem, este valabilă până când trebuie să improvizăm. De aici încolo, creativitatea își face treaba și povestea curge…

Dragă, Viorel, Diana, Diana2, Antonia, Oana, Tavi, Denis, Ami, Miruna, Jesica, Laura, cealaltăLaura, Cătălina, Costi, Oanademarți, Dianadinnou, Florin, Ileana, Andreea, Andrei, Diana  și Bogdan!  am fost foarte plăcut surprinși să vă vedem evoluând în numai două ore. Sunteti grozavi!

Acest workshop ne-a ajutat să ne dăm seama că proiectul se adresează unei nevoi reale a tinerilor și că poate avea un impact vizibil. IMG_0114

Ce au spus participanții?

”E ciudat să vezi cât de ușor poți să te schimbi tu ca persoană, în doar două ore, de la timid la spontan, cât ai pocni din degete.”

”Aș veni la Școala de Improvizație pentru a avea o prezentare bună la licență , dar și pentru a continua jocurile din această seară.”

”O idee minunată/ Prin culoare,revărsată,/ Aruncată prin iubire,/ Pasiune și sclipire.”

”Cu siguranță că mai am de lucrat, dar aceste două ore m-au ajutat mult să-mi cresc stima de sine și felul în care interacționez cu alte persoane. ”

Școala de Improvizație ACTitudine este un spațiu de dezvoltare prin teatru de improvizație!

Logo Scoala de Improvizatie

 

 

Maria Cărbunaru

Leave a comment